Discuții la sediul PSD. Dragnea: „Vom avea mai mulți europarlamentari decât acum”. Ce spune vicepremierul despre descentralizare

Discuții la sediul PSD. Dragnea: Vom avea mai mulți europarlamentari decât acum. Ce spune vicepremierul despre descentralizare
Publicat: 17/01/2014, 12:36
Actualizat: 28/07/2014, 17:57

Șeful campaniei electorale a PSD pentru europarlamentare, Liviu Dragnea, a început, vineri, o serie de patru întrevederi cu reprezentanții filialelor județene a PSD în perspectiva alegerilor din mai, el arătând că în mod sigur social-democrații vor avea mai mulți europarlamentari decât acum.

„Am început întâlnirile cu colegii din județe. O să am patru întâlniri. Am preferat să nu invit toate județele odată, pentru a putea realiza discuții mult mai aplicate și mai eficiente, adică vreau să am timp să discut cu fiecare județ absolut toate probelemele pe care le are comunitatea respectivă”, a spus Dragnea, la începtul întrevederii, care se desfășoară la sediul central al PSD.

El a precizat că vineri va avea întrevederi cu 11 filiale județene, iar săptămâna viitoare, marți, va mai avea loc o întrevedere tot la București. El a adăugat că miercuri va avea loc a treia întrevedere, la Craiova, iar ultima întâlnire va avea loc joi, la Focșani sau la Iași.

Întrebat dacă PSD speră să aibă un număr mai mare de europarlamentari decât în prezent, Dragnea a precizat: „Despre cifră vorbesc la Comitetul Executiv, unde o să finalizăm evaluările”.

„E vorba și de prezența care va fi – asta va influența și rezultatul fiecărui partid. Eu cred că o să avem sigur un număr de europarlamentari mai mare decât cel pe care îl avem acum, să sperăm mult mai mare decât e cazul”, a spus Dragnea.

PSD are în acest moment 11 europarlamentari.

Totodată, vicepremierul a precizat și că nu va renunța la proiectul de descentralizare, chiar dacă CCR l-a declarat neconstituțional, dar că legea va fi pusă în acord cu decizia Curții, după ce motivarea va fi publicată.

„Discutăm (cu reprezentanții PSD din teritoriu – n.r.) și despre descentralizare, pentru că este un proiect la care nu renunțăm. O să așteptăm motivarea Curții și o să continuăm. Vedem ce spune Curtea, modificăm ceea ce ne cere Curtea în legea respectivă, pentru că nu cred că poate fi declarat neconstituțional procesul în sine de descentralizare”, a spus Dragnea.

„Am văzut foarte multe comentarii. Deocamdată, mă abțin până văd motivarea Curții și am pregătit deja pașii care urmează să-i facem ca Guvern și Parlament”, a adăugat Dragnea, precizând că USL nu va renunța la descentralizare.

„Am fi printre puținele țări, dacă nu singura țară din UE, împreună cu Bulgaria, care nu am avea descentralizare. Până la urmă, decizia și puterea trebuie duse mai aproape de oameni, nu trebuie să rămână la București, cu toate declarațiile războinice pe care le-am auzit, cu toate afirmațiile, cu toate așa-zisele analize. Mergem înainte, pentru că este esențial pentru reforma administrației publice”, a spus Dragnea.

Curtea Constituțională a decis că Legea descentralizării, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie, este neconstituțională, admițând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×